Nicușor Dan înclină spre un premier independent: ce urmează la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan discută la această oră cu reprezentanții partidelor și grupurilor parlamentare în vederea desemnării unui prim-ministru. Rând pe rând, reprezentanții PSD, AUR, PNL și USR și-au prezentat condițiile pentru susținerea unui guvern.
Nicușor Dan le-a transmis liberalilor la consultari că înclină spre desemnarea unui independent pentru funcția de prim-ministru, au declarat surse din PNL pentru HotNews. De asemenea, surse din USR au afirmat pentru HotNews că președintele înclină spre un independent cu experiență politică.
Va fi a patra nominalizare de premier pe care o face președintele de la declanșarea crizei politice care a dus la demiterea guvernului Bolojan prin motiune de cenzură în Parlament, pe 5 mai.
Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și – să nu ne ferim de cuvinte – dacă doriți să susțineți o presă europeană.
Nu «cumpărați» o lună sau un an de abonament, ci contribuiți la un serviciu de vigilență publică de care beneficiem în comunitățile noastre, indiferent de opțiunile politice diverse.
acum 10 min
Anamaria Gavrilă: „Noi, POT, suntem aici să ajutăm”Lidera POT, Anamaria Gavrilă s-a pronunțat pentru instalarea cât mai rapidă a unui guvern în discuțiile cu președintele Nicușor Dan.„Antreprenorii se uita siderați, țara e blocată. Avem un mesaj pentru partidele politice. Trebuie să se facă un guvern. Nu sunt aici doar pentru ei, sunt aici pentru țara. Nu vreți să știți cat de supărați sunt antreprenorii. E nevoie de deschidere. Noi, POT, suntem aici să ajutăm și în niciun caz să blocăm”, a spus Gavrilă, după ieșirea de la consultări.
acum 15 min
Minoritățile speră la refacerea coalițieiLiderul de grup al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a afirmat că se așteaptă la revenirea situației dinainte de criza guvernamentală ca soluție a acesteia.„Mă aştept la status quo ante. (…) Avem două variante: ori mergem înainte cu situaţia asta şi atunci avem o problemă mare cu rectificarea bugetară şi cu bugetul pe anul viitor, o problemă mare, reală, ori declanşăm anticipate şi avem o problemă mare reală cu rectificarea şi cu bugetul pe anul viitor şi ne întoarcem la aceeaşi situaţie, cu o singură diferenţă: partidele de mainstream se vor urî şi mai tare şi va fi şi mai greu să apară o majoritate, poate AUR ar putea să construiască o majoritate, dar nu ştiu cu cine, la ce declaraţii dau toţi ceilalţi. Deci, nu văd în momentul de faţă o ieşire alta decât o conştientizare din partea fiecăruia dintre colegii noştri din Parlament că avem o problemă, este reală, este mare şi deja contează mai puţin ce li se spune de la partid, ci mai mult ce gândesc cu capul lor”, a explicat Pambuccian.
acum 36 min
Diana Șoșoacă: „Nu-l recunosc ca președinte”„Ironia sorții este că astăzi 5 octombrie se împlinesc doi ani de zile de la actul CCR prin care a fost oprit un om să candideze”, a declarat Diana Șoșoacă, la finalul consultărilor de la Cotroceni, cu referire la decizia CCR prin care i-a fost respinsă candidatura în alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.„34 de minute am discutat. A spus că e cam lungă discuția. I-am replicat încă odată ca nu-l recunosc ca președinte”, a continua ea.
acum 1 oră
SURSE din USR: Nicușor Dan vrea un independent cu experiență politicăPreședintele Nicușor Dan le-a zis celor din USR în timpul consultărilor că vrea să desemneze ca prim-ministru un independent cu experiență politică, au precizat surse din USR pentru HotNews.Nicușor Dan a respins, la consultări, solicitarea USR de a convoca alegeri anticipate.
acum 1 oră
Schimbul de replici dintre Diana Șoșoacă și Nicușor DanDelegația SOS România, condusă de europarlamentara Diana Șoșoacă, a intrat acum la consultările de la Cotroceni.„Așa separat bărbați cu bărbați, femei cu femei”, a spus Nicușor Dan cu referire la poziționarea delegației. „Nu! Femeile sunt net superioare bărbaților. Mulțumesc!”, a replicat Șoșoacă.
acum 1 oră
Kelemen Hunor: UDMR nu va face parte din următorul guvern aproape 100%Kelemen Hunor precizează nu știe pe cine va desemna Nicușor Dan ca prim-ministru, dar exclude în acest moment ca UDMR să facă parte din viitorul executiv.„Pe cine va desemna președintele nu știm. Nu vreau să speculez nici să comentez variante date pe surse. Nu vom face parte din următorul guvern aproape 100% .Exclud! Dintr-un singur motiv. Săptămâna trecută am fost cu un guvern în Parlament care nu a trecut, nu putem fi săptămâna următoare cu altă coaliție”, a declarat el, după consultările de la Cotroceni.Cu toate acestea, Kelemen Hunor a declarat că nu exclude votarea unui guvern al PSD.„Putem susține un guvern în jurul PSD, cu susținere de la PNL, nu e vorba de cei 16 puciști (n.r. liberalii care au votat pentru Adrian Veștea). E nevoie de o asumare. Dacă guvernul va avea nevoie de 40 de voturi, le vom asigura”, a declarat Kelemen Hunor.
acum 1 oră
Linia roșie trasată de Kelemen HunorUDMR nu va cota un guvern care să fie susținut de AUR sau SOS, a anunțat Kelemen Hunor la finalul consultărilor de la Cotroceni.„Nu știm cine va fi premierul desemnat, nu am aflat, dar avem nevoie de guvern. Este principalul deziderat, să avem un guvern cu puteri depline. Noi am dori să existe o majoritate și în momentul învestirii. O majoritate transparentă formată din vechea coaliție. E nevoie și de PSD și de PNL. Altfel nu se poate ajunge la o majoritate. Nu putem accepta să votăm împreuna cu AUR și cu SOS. Orice altă variantă se poate discuta, se poate negocia și va depinde enorm de mult de persoana prim-ministrului”, a declarat Kelemen Hunor.„Noi nu dorim să rămână guvernul interimar în continuare pentru că nicio rectificare nu are puterea de a face. Suntem în blocaj de câteva săptămâni. După ce vom afla numele premierului, în acest moment nu avem alte detalii”, a precizat liderul UDMR.
acum 2 ore
USR: Susținem alegeri anticipateUSR vrea alegeri anticipate, dar va discuta cu nominalizarea de prim-ministru pe care o face președintele Nicușor Dan, a anunțat Dominic Fritz după consultăril de astăzi de la Cotroceni.„Este nevoie de o soluție care rezolvă problemele românilor, nu care tergiversează și nu o soluție care doar dă aparența stabilității și în fapt doar prelungește această criză în care ne-a aruncat PSD și AUR când a dat jos guvernul. Încă o dată, pentru oameni, susținem alegeri anticipate. Evident că președintele poate să facă o nominalizare și evident că vom sta de vorbă cu premierul nominalizat de el”, a declarat Dominic Fritz.El a subliniat că dacă un premier nu va putea fi cu adevărat independent pentru că va depinde de partidele care îl votează.„Premier independent nu există. Este dependent de o majoritate în Parlament. Trebuie să fie asumată și coerentă (n.r. majoritatea). Nu vedem această majoritate, chiar dacă într-o zi anume s-ar întruni 233 de voturi”, a declarat președintele USR.Dominic Fritz a subliniat că nu există nicio variantă în care să voteze un guvern din care să facă parte PSD.
acum 2 ore
SURSE: Spre ce tip de premier înclină Nicușor DanNicușor Dan le-a transmis liberalilor la consultari că înclină spre desemnarea unui independent pentru funcția de prim-ministru, au declarat surse din PNL pentru HotNews. PNL nu a mers cu propuneri tura asta cu nume de premier, ci a anunțat că așteaptă desemnarea pentru a decide dacă votezează.PNL a exclus la negocieri să voteze un guvern condus de PSD.
acum 2 ore
USR discută cu președintelePreședintele Nicușor Dan discută acum cu delegația USR formată din Dominic Fritz, Oana Țoiu, Diana Buzoianu, Radu Miruță, Irineu Darău și secretarul de stat Silvia Dinică.
acum 2 ore
Ilie Bolojan: Nu intrăm la guvernare cu PSD„Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție”, a anunțat Ilie Bolojan la finalul consultărilor de la Cotroceni. „Rămânem consecvenți deciziilor pe care PNL le-a luat. Nu vom fi într-o guvernare cu PSD având în vedere ce s a întâmplat în această perioadă”, a continuat el. El a precizat că, după desemnare, va fi discuta cu premierul desemnat și PNL va stabili ce face mai departe.„Fiind conștienți de blocajul politic, după ce președintele va face nominalizarea, vom discuta pentru a vedea cum putem depăși blocajul”, a explicat Bolojan.
acum 3 ore
AUR: Soluția pentru noi sunt alegerile anticipateLa finalul consultărilor de la Cotroceni, Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a anunțat că partidul său vrea alegeri anticipate și a acuzat că președintele nu are soluții pentru rezolvarea crizei.„Din păcate nu am reușit să avem un dialog despre cum putem să ieșim din această criză. Războiul acesta continuă, că e al președinției, sau al altcuiva, dar constatăm ca acest război este menținut. Am reiterat ideea că soluția pentru noi sunt anticipatele pentru ca România cu un guvern de strânsură nu va funcționa”, a declarat Dungaciu.„Nu plecăm cu gândul ca Cotroceniul poate să producă soluții. Președintele este un factor de blocaj”, a declarat Dungaciu.La rândul său, senatorul Petrișor Peiu l-a acuzat pe Nicușor Dan o „deraiere de la democrație”.„I-am spus că trebuie să stopeze degradarea instituției prezidențiale prin rostogolirea unor minciuni. Ne-a acuzat că am fi în afara curentului euroatlantic. I-am reproșat că a început cu un atac nedemn la adresa unui partid. L-am somat să aleagă daca vrea sa fie și președinte și Parlament. A fost un moment în care i-am reproșat deraierea de la democrație”, a afirmat Peiu.Peiu a mai spus că președintele nu a dat niciun indiciu despre cine va fi premierul desemnat. „Nu a dat niciun indiciu pentru că, repet, am rămas în stadiul acesta de discuție a principiilor democrației. Domnia sa nu a depășit nivelul de bază al democrației pentru a ajunge la nivelul următor în care să discute astfel de subiecte”, a acuzat Peiu.
acum 3 ore
Ilie Bolojan și Nicușor Dan, față în fațăPreședintele discută acum cu delegația PNL formată din Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
acum 3 ore
Mesajul AUR din timpul consultărilorÎn timp ce delegația AUR discuta la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, pe pagina de Facebook a partidului a apărut un mesaj cu solicitările formațiunii.„AUR cere ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de la început: alegeri anticipate. Dacă Parlamentul nu mai poate da un guvern, cuvântul trebuie să revină românilor”, a transmis partidul.
acum 3 ore
AUR a intrat la consultări fără George SimionDelegația AUR este formată din Petrișor Peiu, Dan Dungaciu, Gianina Șerban, Laurențiu Plăeșu și Mihai Enache.
acum 4 ore
PSD a ieșit de la consultăriConsultările cu delegația PSD s-a încheiat după aproximativ 20 de minute.„Am încheiat o nouă rundă de consultări. Mandatul cu care am venit e același. PSD ca principalul partid a solicitat președintelui mandatul de prim-ministru. Nominalizarea sunt eu. PSD își dorește să fie parte a soluției”, a declarat Grindeanu. „PSD își dorește rapid un guvern, un guvern care să facă rectificarea. PSD își dorește schimbarea direcției de administrare a țării. Austeritatea pe care a impus-o Ilie bolojan nu este soluția. Modul de a conduce, modul de a administra țara e greșit. Asta am transmis președintelui. Fără linii roșii pe care alții le au. Sigur susținem soluții din care facem parte. N-am făcut congrese prin care să îi eliminăm pe ceilalți să nu facem niciodată alianțe cu ceilalți”, a mai declarat Grindeanu.
acum 4 ore
Cine sunt consilierii de lângă președinteNicușor Dan a început la ora 14.00 consultările. Potrivit imaginii surprinse de reporterul HotNews, Nicușor Dan are alături la consultări pe:
Ștefan Iulian Dragomirescu, Consilier de Stat pentru administrarea patrimoniului și logistică
Roxana Butnaru, Consilier de Stat – Cancelaria Ordinelor
Ștefania Simion, Consilier de Stat pentru mediu – Departamentul Climă și Sustenabilitate
Nicoleta Ramona Dinu, Consilier de Stat pentru guvernanță corporativă și turism – Departamentul Politici Economice şi Sociale
Diana Iancu, Consilier Prezidențial – Departamentul Comunicare Publică
acum 4 ore
Au început consultările de la CotroceniPSD este primul partid care a intrat la Palatul Cotroceni pentru consultările cu președintele Nicușor Dan. PSD este reprezentat de Sorin Grindeanu, Marian Neacșu, Ștefan Ovidiu Popa, Alex Rogobete, Dumitrița Gliga și Simona Bucura Oprescu.
acum 4 ore
Ce spune un lider PNL despre posibilitatea de a vota un guvern PSDPNL va ține cont de mai multe criterii și nu doar de numele persoanei desemnate astăzi de președinte, a declarat liberalul Mircea Abrudean, într-o declarație făcută luni în Parlament.„Ținând cont de mai multe criterii, nu doar de numele persoanei. Evităm să ne pronunțăm asupra unui nume pentru că nu cred că este normal până nu avem o desemnare oficială. Ținem cont și de programul de guvernare”, a declarat președintele Senatului.Întrebat despre posibilitea de a vota un premier PSD, Abrudean a amintit că PNL a decis deja în forurile interne privind acest aspect. „Rezoluții rămân în picioare”, a spus Abrudean.
acum 5 ore
Motreanu: PNL nu negociază scenarii, analizăm soluția oficialăPNL merge la consultările de la Cotroceni cu o poziție deschisă dialogului pentru ieșirea rapidă din blocajul politic, nu participă la competiția de nume, variante și formule de guvernare și se va pronunța atunci când pe masă va exista o soluție reală, a anunțat, luni, europarlamentarul Dan Motreanu, secretarul general al PNL.„PNL nu negociază scenarii, analizăm soluția oficială”, spune Motreanu.
Sfârșit actualizări live
Discuțiile vor începe la ora 14:00, cu întâlnirea dintre delegația PSD și președinte, și se vor încheia după ora 19:00, când șeful statului are programată întrevederea cu parlamentarii neafiliați.Miercurea trecută, când Parlamentul a respins guvernul lui Siegfried Mureșan, al treilea premier propus de Nicușor Dan de la izbucnirea crizei, președintele a îndemnat partidele să organizeze ședințe interne și să vină cu „soluții care să poată să treacă”.„Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni, să înțelegem că este nevoie de consens în politică”, a afirmat președintele Dan, într-o scurtă declarație din Cehia.Programul consultărilor de luni de la Cotroceni
Ora 14:00 – Partidul Social Democrat (PSD)
Ora 14:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 15:00 –Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 15:30 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 16:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
Ora 16:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
Ora 17:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
Ora 17:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
Ora 18:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;
Ora 18:30 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
Ora 19:00 – Parlamentarii neafiliați.
Mandatul delegației PSD la discuțiiSocial-democrații îl vor propune tot pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru.Aceștia au anunțat, de asemenea, că intenționează să voteze doar un guvern din care fac parte, fie singuri, fie într-o alianță, după au stabilit la finalul lunii august la Sinaia. Grindeanu va relua în această săptămână negocierile cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, în încercarea de a-l convinge să îi acorde sprijinul, au declarat surse din PSD pentru HotNews.PNL și USR nu vor face o propunere de premierPNL și USR, care l-au susținut – alături de UDMR – pe Siegfried Mureșan, nu vor propune de această dată un prim-ministru.„Noi nu intrăm la guvernare împreună cu PSD. Lucru care, în continuare, rămâne valabil. Restul discuțiilor vor fi atunci când va exista o propunere. Atunci, ne vom întruni în forul statutar al Partidului Național Liberal și vom lua o decizie”, a explicat pentru HotNews Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL.Conducerea USR a stabilit că partidul își va păstra direcția de până acum, și anume că nu va vota un guvern din care face parte PSD, considerând că soluția pentru depășirea crizei o reprezintă alegerile anticipate.„Evident că vom dialoga cu premierul desemnat, dacă președintele face o altă nominalizare”, a declarat vineri liderul USR, Dominic Fritz.Cum se poziționează UDMRPurtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, a declarat pentru HotNews că liderii Uniunii încă nu au discutat într-o ședință oficială despre varianta unei guvernări cu PSD.„Personal, cred că mai degrabă nu vom fi la guvernare cu Partidul Social Democrat, pentru că ar fi foarte greu după ce PSD a dărâmat guvernul din care și noi am făcut parte să facem acum o coaliție cu ei”, a adăugat Csoma Botond.UDMR ar putea susține însă un guvern minoritar PSD, dar fără voturile AUR și SOS.Reprezentanții UDMR vor avea o ultimă discuție luni, înaintea consultărilor de la Cotroceni, potrivit surselor HotNews din conducerea Uniunii. AUR vrea „alegeri anticipate și lămurirea rolului constituțional al președintelui”Într-o intervenție duminică seară la Digi24, liderul senatorilor AUR a spus că mandatul cu care va merge delegația partidului la consultările de luni de la Cotroceni ține „de alegeri anticipate și de lămurirea rolului constituțional al președintelui”.„Îi vom transmite domnului președinte Nicușor Dan că soluția democratică, rațională, rezonabilă, constituțională de ieșire dintr-un blocaj, în care nu se poate face o majoritate stabilă, este organizarea de alegeri anticipate. E o practică utilizată în toate statele europene, toate statele democratice”, a afirmat Petrișor Peiu.Strategia grupurilor mici din ParlamentMinoritățile naționale, Uniți pentru România și PACE – Întâi România au purtat, în ultimele luni, discuții cu PSD pentru formarea unei majorități, au explicat mai mulți parlamentari contactați de HotNews.PACE – Întâi România, grup înființat de senatori aleși pe listele SOS, a declarat pentru HotNews că nu va vota un eventual guvern din care fac parte USR și/sau Ilie Bolojan.UPR îl va propune în continuare pe Victor Ponta pentru funcția de premier, conform declarațiilor făcute de liderul grupului, Răzvan Chiriță, pentru HotNews. Cu toate acestea, Ponta, fost lider și prim-ministru PSD, a negociat susținerea unui cabinet format din miniștri social-democrați, potrivit unor surse HotNews din grupul său.SOS, care nu i-a susținut pe primii trei premieri propuși de Nicușor Dan, nu va susține nici a patra nominalizare, potrivit surselor HotNews.Nume de premier luate în calculDeși înclină spre nominalizarea unui independet pentru funcția de premier, președintele Dan și-ar dori ca miniștrii să rămână politici, spun surse apropiate de discuțiile pentru formarea Guvernului. Numele luate în calcul în acest moment sunt Alexandru Nazare, Sorin Grindeanu, Eugen Tomac, din nou, și Leonardo Badea, potrivit acelorași surse. Câte voturi are fiecare grup parlamentar
PSD: 126
AUR: 92
PNL: 81
USR: 58
UDMR: 31
Minoritățile naționale: 17
Uniți Pentru România: 17
SOS România: 13
PACE: 7
Neafiliați: 23
Pentru ca guvernul propus să fie învestit, are nevoie de 233 de voturi în Parlament.
Felicitări! Te-ai abonat la „Rațiunea, înapoi!”.
Abonat
Confirmă abonarea pe e-mail.
Apasă pe linkul din email pentru a primi edițiile.