Browse

Article 1 min read

Momentul hilar cu Nicușor Dan și șosetele sale lângă Zelenski!

Share Post

Președintele României este viral în Ucraina, după un moment amuzant din timpul summitului de vineri, din Ucraina. O jurnalistă ucraineană l-a filmat pe Nicușor Dan în timp ce își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski. Gestul lui Nicușor Dan nu a fost ratat de președintele ucrainean, care s-a uitat de două ori către omologul său care a ridicat, pe rând, câte un picior.

Preşedintele Nicuşor Dan a participat vineri la Summitul inaugural al Iniţiativei pentru Integrare Carpatică, în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitaţia preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Acesta a fost întâmpinat de președintele ucrainean, cu care s-a îmbrățișat, și de soția acestuia, Olena Zelenska.

Zelenski a anunțat că obiectivul grupului este „de a crea un nou cadru solid pentru cooperare la nivelul UE” în domenii precum securitatea, energia şi extinderea logisticii şi a cooperării economice transfrontaliere. Liderul de la Kiev consideră că în actualul context al agresiunii ruse „macroregiunea Carpaților a devenit una dintre cele mai solide baze ale apărării noastre”.

În timpul summitului, președintele României a punctat că țările carpatice ”trebuie să colaboreze mai bine pentru a construi drumuri și puncte de trecere a frontierei, pentru a consolida conexiunile energetice, pentru a promova turismul și schimburile economice și culturale, pentru a proteja natura și pentru a atrage investiții”.

Editor : A.R.